David Bisbal la 30 de ani


David Bisbal, care şi-a sărbătorit pe data de 5 iunie ce-a dea 30-a zi de naştere, pregăteşte lansarea unui nou material discografic la finalul verii. Artistul spaniol mai are încă un motiv de sărbătoare, fiind ales de cântăreţul mexican Pedro Fernández ca invitat special în concertele pe care acesta le va susţine în Auditorio Nacional din capitala aztecă. După această colaborare specială, Bisbal va reveni în Spania unde plănuieşte să îşi petreacă vara cu familia.

In data de 1 iunie artistul a sustinut un concert extraordinar cu un succes fără precedent în sala Cirque de Royale din Bruxelles, fiind anunţat ca „sold out”. David Bisbal a fost copleşit de un public dedicat şi ridicat în picioare, care a cântat împreună cu artistul toate cântecele. Pe 25 şi 27 iunie a.c. va susţine două concerte în Franţa, în oraşele Paris şi Toulouse. Între timp va continua să lucreze la lansarea următorului său album, care va avea loc în luna septembrie.

În România a susţinut primul concert, anul trecut pe 11 decembrie, la Sala Palatului. Spectacolul a făcut parte dintr-o serie de evenimente, desfăşurate în cadrul proiectului naţional de multiculturalitate şi multilingvism „Artă contra drog 2009“.

Ziua de naştere a artistului a fost sărbatorită şi de catre membrii Fan Clubului Oficial “Siempre con David Bisbal” Romania. Aceştia au sosit din toată tara in Bucuresti si au sărbatorit intr-un club bucureştean. Atmosfera a fost una de sarbatoare, muzica lui David Bisbal fiind prezentă pe tot parcursul petrecerii iar suprizele s-au tinut lant: karaoke, tombole si desigur nelipsite torturi cu artificii.

Reclame

5 răspunsuri to “David Bisbal la 30 de ani”

  1. Micha Says:

    De abia astept albumul nou marca David Bisbal! 🙂 Gracias!

  2. irina alexia Says:

    La multi ani David si succes in continuare in cariera
    Fanii din Romania il asteapta in concert cu noul album…

  3. Ioana Says:

    La multi ani David!! Asteptam noul album!!

  4. drusk33 Says:

    OLEE… vrem albumul nou..asa k pentru luna augus pregatiti-va k va iesi la lumina single-ul:)
    viva davidd

    RUMANIA SIEMPRE CONTIGO GUAPO

    DIAMA

  5. Angela Says:

    O adevarata sarbatoare plina de viata , veselie si iubire asa cum merita David .
    Il asteptam in Romania sa ne incante sufletele asa cum a facut pe 11 Decembrie 2009.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: