David Bisbal mereu alaturi de fani


Relatia lui David Bisbal cu fanii a fost dintotdeauna una speciala.

“Primesc mult ajutor din partea fanilor şi le sunt foarte recunoscator. De aceea consider ca sunt indispensabili in viata mea, cu alte cuvinte, ii vad ca si cum ar fi un membru in plus din echipa mea”  (David Bisbal).

Incepand cu luna noiembrie artistul spaniol a demarat turneul de promovare al noului album “Sin Mirar Atrás”. Asa cum declara turneul este dedicat unei persoane extrem de speciale, unei fane care a disparut dintre noi datorita unei boli necrutatoare.¨ Gandindu-ne ca a fost prezenta in diverse concerte, cantand alaturi de noi…ii dedicam intregul turneu celei care facea parte din fanclubul oficial… aduc multumiri familiei sale si marturisesc ca e regretabil sa observi cum cancerul poate fi prezent in persoane care cu o zi inainte erau sanatoase”, a declarat spaniolul.

Una dintre admiratoarele sale cele mai devotate s-a dovedit a fi invinsa in lupta impotriva acestei maladii, lucru care l-a marcat profund pe interpretul hit-ului “Esclavo de sus besos”.  

Nu este prima data cand artistul spaniol e alaturi de cei in suferinta. In 2006, o data cu lansarea albumului “Premonicion”, David Bisbal a hotarat sa aiba o schimbare radicala de look abordand o tunsoare scurta spre surprinderea tuturor fanilor.

Odata cu filmarea videoclipului la melodia „Soldado de Papel” („Soldat de hârtie”) renunta la faimoasele bucle si denunta utilizarea copiilor soldati in conflictele armate.Toate fondurile obtinute din drepturile de autor ale melodiei au fost donate „Coalitiei Spaniole” care combate utilizarea copiilor in razboaie.

Actele de caritate nu s-au oprit aici. In 2009 artistul fiind profund impresionat de boala grava si foarte rara (sindromul Alexander) dusa pe umerii unui copil de 5 ani s-a hotarat din nou sa se implice. O campanie sustinuta pe o perioada mai lunga de timp a culminat cu un concert acustic sustinut in orasul sau natal intr-o sala arhiplina. Toti banii stransi din biletele vandute la acest concert caritabil au fost donati familiei micutului Juanma.

Acestea ar fi doar cateva exemple din ceea ce inseamna omul David Bisbal.

Artistul nu-si uita niciodata fanii. Nu de putine ori le dedica cuvinte de multumire prin intermediul melodiilor sale sau ori de cate ori are ocazia (conferinte de presa, interviuri etc).

Cu ocazia Sarbatorilor de iarna si a Noului An ce se apropie David a inregistrat pentru fani doua mesaje cu urari postate pe internet prin intermediul canalului sau oficial Youtube:

(varianta in spaniola)

 (varianta in engleza)

Pana la sfarsitul acestui an David Bisbal si-a reafirmat statutul de artist international prin tripla lansare consecutiva a albumului “Sin mirar atrás” in Statele Unite, Spania si Mexic.

“Sin Mirar Atrás” a obtinut dublu disc de platina pentru mai mult de 120.000 unitati vandute in Spania. In agenda artistului se anunta primele concerte din turneul european 2010: Paris, Bruxelles si Amsterdam.

NOTA: (Reproducerea oricarui material scris sau ilustrativ din acest blog este interzisa in lipsa consimtamantului prealabil al editorului)

5 răspunsuri to “David Bisbal mereu alaturi de fani”

  1. Monnicka Says:

    David nu se dezminte, e o persoana cu un suflet extraordinar, mereu aproape de fani, de cei care-l indragesc si il sprijina. Multumesc pentru articol! Filmuletele sunt grozave iar David e adorabil… chiar si atunci cand sufera de faringita…

  2. Cleo Says:

    David, pur si simplu te iubim!!

  3. mihnuta Says:

    David – extraordinar din toate punctele de vedere- ca artist,ca om (modest,altruist,etc…)ca barbat,ca iubit (nu cred ca vreo iubita ar spune altceva) si 100% sunt convinsa ca si in rolul de Tata va fi extraordinar- intr-un cuvant cand spui David Bisbal nu te poti gandi decat la un om foarte FRUMOS!!!
    Sunt foarte fericita ca am reusit sa-mi procur bilete la concertul pe care il va sustine la BARCELONA -18.06.2010- abia astept sa te vad, sa tip,sa cant, sa plang odata cu tine!
    DAVID iti urez -Craciun Fericit-Feliz Navidad -sa fi sanatos,Dumnezeu sa-ti dea putere sa duci la indeplinire toate proiectele pe care ti le-ai propus, sa te bucuri alaturi de familie de Sarbatori(si mai ales de micuta ta)
    Am sa te iubesc pentru totdeauna!!!!

    • davidbisbalfanclub Says:

      Mihnuta, multumim pentru comentariile lasate pe blog-ul fan clubului si de asemenea pentru cuvintele frumoase adresate lui David. Distractie placuta la vara, la concertul din Barcelona!!!
      P.s Esti cumva inscrisa si in fan club?

  4. Amparo Says:

    Me encantas David. Me encanta tu musica, tu voz y esa forma tan tuya de decir las cosas en cada momento.
    Gracias por tu preciosa felicitacion. Yo tambien te deseo unas felices fiestas a ti a tu familia y a tu esperada princesa. Que la vida te siga sonriendo como hasta ahora.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: