David Bisbal aprinde flacăra speranţei pentru Madrid 2016 în faţa a jumătate de milion de persoane

Cântăreţul spaniol pune stăpânire pe inima oraşului Madrid

Noaptea de duminică, 27 septembrie, s-a transformat într-un magnific eveniment în Plaza de la Cibeles din capitala Spaniei.

Având ca motiv candidatura oraşului pentru găzduirea Jocurilor Olimpice din 2016, Madrid a fost în sărbătoare, iar momentul culminant al zilei a fost David Bisbal, care a ţinut un concert spectaculos, conform datelor facilitate de Protecţia Civilă, la care au participat peste 500.000 persoane care s-au dăruit în totalitate artistului şi cauzei.

Bisbal a interpretat multe din succesele sale:  Bulería, Lloraré las penas, Dígale, Oye el boom, Esta ausencia, Quien me iba a decir şi Silencio printre altele. Dar fără nicio îndoială, au existat două momente de maximă euforie. Primul dintre ele a fost atunci când David Bisbal a cântat live cu banda sa “Esclavo de sus besos”, primul single de pe noul său album “Sin mirar atrás”. “Esclavo de sus besos” a devenit deja Nr.1 indiscutabil la Vânzările Digitale din Spania şi piesa a fost fredonată cu entuziasm de sutele de mii de persoane prezente.

Alt moment de neuitat a fost atunci când David a prezentat-o ca surpriză pe Pixie Lott, o tânără artistă de origine britanică, care se află pe primele poziţii în topurile mondiale şi care este deja Nr.1 în Marea Britanie de mai bine de două luni. Pixie colaborează pe noul album al lui Bisbal la o melodie numită “Sufrirás”, în care amândoi combină texte în engleză şi în spaniolă pe un ritm care prinde şi cu un sunet internaţional.

David Bisbal a avut şi o întâlnire specială cu primarul oraşului Madrid, Alberto Ruiz Gallardón, care, emoţionat, i-a mulţumit artistului pentru colaborare.

Bisbal s-a implicat la maxim în candidatura oraşului la Jocurile Olimpice din 2016, susţinând un discurs foarte emotiv care a pus accentul pe sprijinul inegalabil al populaţiei de care se bucură oraşul Madrid.

Artistul spaniol va prezenta în mod oficial noua sa producţie “Sin mirar atrás” (Fără a privi înapoi)  pe data de 20 Octombrie şi o va face în Madrid, Cancún şi Miami, parcurgând trei ţări şi două continente într-o singură zi. Fără nicio îndoială, Medalia de Aur pentru o echipă imbatabilă formată dintr-un mare oraş, Madrid, şi din artistul cel mai consolidat şi valorificat pe plan internaţional, David Bisbal.

(Reproducerea oricarui material scris sau ilustrativ din acest blog este interzisa in lipsa consimtamantului prealabil al editorului)

%d blogeri au apreciat asta: